sâmbătă, 31 decembrie 2011

Fiti sanatosi si fericiti!

Iarna pe uliţă


A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc - să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin -
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
- "Aţi înnebunit de tot -
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
- "Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atâta gură?
- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

    
George Cosbuc

Un comentariu:

  1. Ce poezie frumoasa ! Poezia asta ii place si mamei mele, ca mi-o citea si mie cand eram mic de destul de multe ori, si chiar si acum recent, in preajma sarbatorilor de iarna, imi aminteste de ea. Cred ca este o adevarata istorioara morala, cu adevarat avansata pt Romania sfarsitului de secol XIX, si sunt sincer sigur ca poetul a scris-o cu gandul la fiul lui Alexandru, (care din nefericire a murit in 1915 intr-un accident de masina, efectiv frangand inima tatalui sau).

    PACAT, intr-adevar pacat ca sunt aproape SIGUR ca aceasta poezie NU este folosita/explicata astazi in mod optim in scolile publice din Romania sec XXI, pt a ajuta lectiile de morala, (etica), necesare si ele la diverse ore de Dirigentie, (inexistente deja si ele in scolile Romaniei de azi, din cate am auzit recent), sau macar la orele de Religie, (unde chiar ca preotii profesori ar trebui sa ii recunoasca valoarea educativa pt clasele I-VIII), sau macar un pic mai tarziu, la liceu, ca nici acolo nu e prea tarziu, de profesorii de Filozofie care vor tine lectia despre Etica, sau macar de aiai care tin lectiile de Psihologie, daca aceasta materie e predata in diverse licee din Romania, re dezvoltarea caracterului moral la oameni.

    O poezie cu adevarat FRUMOASA si UTILA din punct de vedere educativ la diverse varste. Sper ca macar profesorii de literatura sa atinga interpretarea justa mai nuantat complex si din acest punct de vedere al lectiei morale despre comportament si maturitate in dezvoltarea constiintei morale si sociale re comportament de grup, (nu numai descrierea calitatilor audio-video de tip critica cinematografica la un film de desen animat), in timpul orelor de lb. si literatura romana la diversele clase unde ea ar fi posibil predata.

    RăspundețiȘtergere